Căi de transmitere

Transmiterea bolii se face prin sânge. Infestarea prin alte secreţii nu-i foarte probabilă deoarece concentraţia virală este prea mică, dar nu poate fi complet exclusă.

Ca să aibă loc o infectare, virusul trebuie să ajungă în circulaţia sanguină direct sau printr-o rană.

În continuare sunt prezentate cele mai cunoscute căi de infectare şi grupurile cu risc sporit :

Transfuziile sanguine şi produsele din sânge: persoanele care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să-şi facă testul pentru hepatita C şi de asemenea cei care au primit produse din sânge înainte de 1991 (de ex. hemofilicii) . Testul pentru hepatită se face abia din anul 1991, de aceea exista înainte de această dată o "hepatită post-transfuzională" care în esenţă nu este / era de obicei altceva decât Hepatită C. Tot din acest an se testează donatorii de sânge şi produsele din sânge, astfel că astăzi există o siguranţă relativă. Riscul de infecţie cu virusul hepatitei C în urma unei transfuzii este de 1 la 1 milion. Siguranţă absolută nu există din cauza aşa numitei "ferestre de diagnostic" (timpul dintre infestare şi cea mai devreme posibilă determinare în sânge).

Pacienţii care fac hemodializă (spălare de sânge, rinichi artificial) au un risc crescut de imbolnăvire.

Folosirea în comun a acelor, siringilor de către consumatorii de droguri intravenoase. Această grupă are o rată de infecţie de 90% şi este calea de transmitere cea mai des întâlnită în infecţiile noi. La foarte multe prim-diagnostice de astăzi este vorba despre o infestare veche ca urmare a unei transfuzii, a unei înţepături accidentale la personalul medical, şamd. Deci nu toate infecţiile descoperite acum sunt urmare a consumului de droguri. Adesea pacientul are boala de peste 10 ani dar nu a fost diagnosticat până acum.

La deţinuţi, între care se găsesc mulţi dependenţi, sunt evidenţiaţi 12,5% cu hepatita C.

La dependenţii de droguri i.v. şi la pacienţii cu hemofilie s-au înregistrat adesea infecţii duble fie cu virusul hepatitei B, fie cu cel al SIDA. O suprapunere a HCB sau HIV peste hepatită C conduce la o prognoză nefavorabilă.

Grup cu risc sporit

Grup cu risc sporit este şi personalul medical care vine în contact cu sângele infestat.

Transmiterea virusului de la mamă la făt este mult mai rar întâlnită decât în hepatita B. Rata de risc este de 3 - 5 % , în funcţie mai ales de viremia mamei. Transmiterea este posibilă atât în timpul celor 9 luni de sarcină cât şi la naştere. Nu există până acum argumente, că prin cezariană s-ar reduce riscul de infestare şi ca atare cezariana nu este recomandată pentru evitarea riscului.

Transmiterea în timpul alăptării este şi ea teoretic posibilă, viremia mamei având de asemenea un rol important. Se recomandă însă cel mai des alăptarea (a fost contraindicată până în anul 2001).

Tatuajele, piercingul: deocamdată nu-i foarte clar care este rolul acestor proceduri în răspândirea bolii; dar fiindcă aceste manopere sunt făcute în general de personal fără o pregătire medicală, trebuie urmărită atent repectarea măsurilor de igenă. Mare atenţie la folosirea acelor şi instrumentarului care trebuie să fie de unică folosinţă.

Aparat de bărbierit, forfecuţă, periuţă de dinţi: în principial boala se poate transmite când există sânge pe astfel de instrumentar. De aceea aceste instrumente trebuie să fie personale şi nu comune, eventual cele ale bolnavului să fie păstrate separat.

Transmiterea sexuală este posibilă dar foarte rar întâlnită, nejucând un rol important în transmiterea bolii. Riscul este de maxim 2-3% (partener monogam) şi de 4-6% pentru persoanele cu mai mulţi parteneri sexuali.

Important !
După vindecarea de hepatită C, rămâne riscul unei noi infestări. Hepatita C nu dă imunitate, aşa cum se cunoaşte de la alte boli.